Scoala

S-au afisat rezultatele finale la Bacalaureat, sesiunea de toamna. Promovabilitate extrem de redusa

1 minute necesare pentru a citi articolul

Rata finala de promovare, inregistrata in sesiunea august-septembrie a examenului national de bacalaureat 2020, dupa solutionarea contestatiilor, este de 34,1%, in crestere cu aproape un procent, in raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (33,4%).

Comparativ cu rata de promovare generata de rezultatele initiale (31,5%) se constata o majorare de 1,9%, Transmite Ministerul Educatiei.

Prin urmare, 11.742 de candidati (cu 884 mai multi, fata de prima afisare a rezultatelor) au promovat examenul in aceasta sesiune.

Dintre acestia, 7.543 de candidati provin din promotia curenta, iar 4.199 de candidati provin din promotiile anterioare.

Rata de succes pentru promotia din anul scolar 2019 – 2020 a crescut la 36,4% (de la 34% – inainte de contestatii), in timp ce pentru promotiile anterioare, ponderea candidatilor promovati este de 30,5% (27,8% inainte de solutionarea contestatiilor).

Au fost depuse 10.355 de contestatii (12.482 in 2020), defalcate astfel: proba E) a) – 2.664, proba E) b) – 25, proba E) c) – 4.072 si proba E) d) – 3.590. In cazul a 6.096 de lucrari, notele au fost modificate (prin crestere sau micsorare).

Zeci de candidati au incercat sa copieze


S-au prezentat 34.462 de candidati din totalul celor 42.747 de candidati inscrisi. Demn de reiterat este faptul ca un candidat a incheiat examenul cu media generala 10 (zece). Pentru sesiunea de toamna a bacalaureatului, acest rezultat reprezinta o premiera. Candidatul face parte din promotia curenta.

Din cauza unor fraude sau tentative de frauda au fost eliminati 169 de candidati.

Precizam ca media minima de promovare a examenului este 6 (sase), iar nota minima pentru fiecare proba scrisa este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidatilor prezenti, incluzand in aceasta categorie si candidatii eliminati.

Rezultatele finale au fost afisate astazi, 5 septembrie, la ora 10:00, in centrele de examen si pe pagina web dedicata. La fel ca in prima sesiune, rezultatele pot fi accesate in baza unui cod furnizat fiecarui candidat, datele personale fiind anonimizate, in conformitate cu prevederile specifice in vigoare (Regulamentul general privind protectia datelor – RGPD).

Citeste si:

Rezultatele la Bacalaureat 2020 pe judete

Harta alegerilor locale 2020. Lista cu toti candidatii la consiliile judetene si la primariile marilor orase din Romania



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *