Social

Clipe de coșmar pentru un copil de 3 ani atacat de un roi de albine. “Am numărat 74 de ace”

1 minute necesare pentru a citi articolul

Luni, 03 Iulie 2023, ora 08:54

79 citiri

Clipe de coșmar pentru un copil de 3 ani atacat de un roi de albine. “Am numărat 74 de ace”

Cadrele medicale au scos peste 70 de ace de albină din trupul micuțului FOTO Pixabay

Medicii pediatri din Botoșani au salvat un copil ce a fost atacat de un roi de albine în acest weekend.

Copilul de trei ani se afla în vizită la bunici, care au mai mulți stupi de albine. Acesta se juca în curtea casei, la o distanță de mai bine de 50 de metri de stupi, într-o aparentă siguranță, scrie Monitorul de Botoșani.

La un moment dat, țipetele copilului au alertat adulții, care erau și ei în zonă. Aceștia l-au găsit pe micuț pur și simplu în mijlocul unui roi de albine, majoritatea atacându-l.

Adulții au reușit să îl scoată dintre insectele extrem de agitate și agresive și când au

văzut trupul acoperit aproape în totalitate de înțepături au mers imediat cu copilul la spital.

Cadrele medicale au scos peste 70 de ace de albină din trupul micuțului. Din fericire, niciuna dintre înțepături nu a fost într-o zonă care să îi pună viața în pericol.

“Am numărat 74 de ace. Dintre cele pe care am reușit noi să le scoatem. Dar au mai fost scoase și de părinți. În mod miraculos copilul este stabil. Nu a făcut șoc anafilactic. A fost internat totuși pentru supraveghere de specialitate”, a spus un asistent din cadrul Centrului de Primiri Urgențe Pediatrie.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.