Social

Cum au ajuns târgurile de Crăciun ”destinații de lux”. ”Oamenii sunt destul de triști când ajung în astfel de situații”

3 minute necesare pentru a citi articolul

Perioada târgurilor de Crăciun este cea mai așteptată din an. Timp de o lună, oamenii intră în atmosfera magică a sărbătorilor. Copii pot face poze cu Moș Crăciun, cu renii, cu bradul, Adulții pot bea un vin fiert și căuta cadouri inspirate pentru familie.

În realitate, prețurile produselor vândute la astfel de târguri sunt atât de mari încât nu mulți vizitatori își pot permite să le cumpere. Astfel că se mulțumesc să le privească.

Mihai Cucerzan, asistent la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, inițiatorul Legii antifumat, a explicat într-un interviu pentru Ziare.com cum de multe ori a auzit părinți care le spuneau copiilor că nu își permit să le cumpere ce-și doreau.

”Un Târg de Crăciun cred că ar trebui să fie un moment în care întreaga comunitate ar trebui să fie unită în jurul unor valori, în jurul unor credințe, speranțe de mai bine. Din păcate, în anumite circumstanțe unii încearcă să profite de aceste momente pentru a specula, pentru a se îmbogăți. În acest context vedem prețurile care, din păcate, nu sunt accesibile românilor în general, ci doar celor care fac parte din grupul celor cu venituri foarte mari.

Pentru o familie de 2-4 persoane, o vizită la un astfel de târg ar costa-o pe puțin 100 de lei, ceea ce în condițiile actuale este foarte mult.

Cred până la urmă în această sărbătoare ar trebui să ne gândim în primul rând la cei care au o soartă mai puțin fericită la cei care nu-și permit să se bucure de Crăciun. Este regretabil faptul că se încearcă să se profite de niște elemente care până la urmă trebuie să fie folosite în alt fel.

Aud de foarte multe ori din partea părinților că nu putem să cumpărăm acel lucru sau lasă că avem acasă altceva. Oamenii sunt destul de triști când ajung în astfel de situații”, a spus profesorul.

De ce sunt atât de piperate prețurile la târgurile de Crăciun

”Dar din câte am înțeles, taxele pe care le impun primăriile sunt destul de mari și în acest context, pentru a-și asigura profitul pe care și-l doresc, comercianții majorează prețurile”, a spus Mihai Cucerzan.

Pentru Târgul de Crăciun din Piața Constituției sunt 16 food-truck-uri si 82 căsuțe, toate ocupate, conform Primăriei Capitalei.

Conform site-ului Centrului de Creație și Tradiție a Municipiului București,

Expozanții din cadrul evenimentului Târgul de Crăciun București 2022 au plătit o taxă de participare în funcție de spațiul ocupat și de felul produselor. În sumă sunt incluse servicii achiziționate de CREART în folosul expozanților: căsuță (costuri de transport / montare / demontare / întreținere / curățare), electricitate, etc.

Pentru produse alimentare:

-Categoria A1 – Produse de tip mâncare tradițională preparată în locația târgului – 31.500 lei

-Categoria A2 – Produse alimentare dulci / fast – food preparate în locația târgului – 16.500 lei

-Categoria A3 – Produse alimentare ambalate – 8.100 lei

-Categoria A4 – Stand de băuturi și vin fiert – 27.750 lei

-Categoria A5 – Stand de cafea și băuturi auxiliare – 10.750 lei

Produse nealimentare:

-Categoria B1 – Produse realizate de meșteri populari – 3.100 lei

-Categoria B2 – Produse realizate de artiști plastici – 3.100 lei

-Categoria B3 – Produse handmade – 3.100 lei

-Categoria B4 – Produse naturiste de îngrijire personală – 3.100 lei

-Categoria B5 – Produse cu specific de Crăciun, realizate de terți – 5.300 lei

Numărul total de kilowați disponibili pentru expozanții înscriși la categoriile A1, A2, A4 și A5 este de 15 kw maxim instalați. Pentru toate celelalte categorii, limita este de 4 kw.

Nu sunt permise depășiri de consum electric sau solicitări de suplimentare al numărului de kilowați.

Cum a fost anul trecut

În 2021, firmele care au participat la Târgul de Crăciun au plătit sume cuprinse între 8.100 și 26.600 de lei, în funcție de produsele comercializate.

Cât costă un pahar de vin fiert și pomana porcului, la Târgul de Crăciun din București

La Târgul de Crăciun din Piața Constituției, prețurile sunt destul de piperate.

  • 100 de grame de pastramă de oaie costă 16 lei
  • 100 de grame pomana porcului sau coaste de porc costă 14 lei
  • un pahar de vin fiert costă 10 lei
  • Un bilet în roata panoramică pentru a vedea de sus Palatul Parlamentului și Târgul de Crăciun – 25 de lei.

Accesul este liber. Anul trecut, prețul unui bilet era de 5 lei dacă se achiziționa online și 7 lei dacă era cumpărat de la casa de bilete. Copiii aveau intrarea liberă.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *