Social

De ce răcim mai des iarna. Oamenii de știință au descoperit în sfârșit răspunsul

3 minute necesare pentru a citi articolul

Luni, 12 Decembrie 2022, ora 06:04

372 citiri

Majoritatea oamenilor răcesc mai des iarna și dau adesea vina pe temperaturile scăzute. Frigul este, într-adevăr, un factor, însă explicația este ceva mai complexă. Oamenii de știință au descifrat acest mister în urma unui nou studiu.

Cu toate că bacteriile, germenii și virusurile sunt prezente tot anul, pare că doar iarna toată lumea tușește și strănută și că vara nu răcește nimeni. Cercetătorii au făcut publice datele unui nou studiu, iar descoperirile arată că există un motiv biologic din cauza căruia avem mai multe boli respiratorii în timpul iernii. Se pare că aerul rece în sine dăunează răspunsului imunitar care are loc în nas, conform CNN.

„Este prima dată când avem o explicație biologică, moleculară cu privire la un factor al răspunsului nostru imunitar înnăscut, care pare a fi limitat de temperaturile mai scăzute. Este important să ne amintim totuși că acestea sunt studii in vitro, ceea ce înseamnă că, deși se folosește țesut uman în laborator pentru a studia acest răspuns imunitar, nu este un studiu efectuat efectiv în nasul cuiva”, a declarat Dr. Zara Patel, rinolog, profesor de otolaringologie și ORL la Universitatea Stanford.

O scădere a temperaturii de doar 5 grade Celsius distruge aproape 50% din miliardele de celule care luptă împotriva virusurilor și bacteriile din nări, potrivit studiului publicat marți, 6 decembrie, în The Journal of Allergy and Clinical Immunology.

„Aerul rece este asociat cu creșterea încărcăturii virale deoarece, în esență, ți-ai pierdut jumătate din imunitatea doar prin această mică scădere a temperaturii”, a explicat rinologul Benjamin Bleier, director de cercetare în otolaringologie la Massachusetts Eye and Ear și profesor asociat la Harvard Medical School, Boston.

Ce se întâmplă în nasul nostru

Un virus sau o bacterie respiratorie invadează nasul, principalul punct de intrare în organism. Imediat, partea din față a nasului detectează germenul, cu mult înainte ca partea din spate a nasului să fie conștientă de intrus.

În acel moment, celulele care căptușesc nasul încep imediat să creeze miliarde de copii simple ale lor, numite vezicule extracelulare sau EV.

„EV-urile nu se pot împărți așa cum se pot divide celulele, dar sunt ca niște mini-versiuni ale celulelor special concepute pentru a ucide acești viruși. EV-urile acționează ca o momeală, așa că acum, când inhalați un virus, virusul se lipește de aceste celule false în loc să se atașeze de cele reale. Este probabil unica parte a sistemului imunitar care lupta împotriva bacteriilor și virusurilor înainte ca acestea să ajungă efectiv în corpul nostru”, a explicat Benjamin Bleier.

După ce s-au lipit de celulele false, sunt eliminate prin mucusul nazal înainte să ajungă în organism și să se înmulțească.

Când este atacat, nasul crește producția de vezicule extracelulare cu 160%, mai arată studiul.

„Imaginați-vă receptorii ca niște brațe mici care încearcă să se apuce particulele virale pe măsură ce le inspirați. Și am descoperit că fiecare veziculă are de până la 20 de ori mai mulți receptori la suprafață, făcându-le super lipicioase”, a mai spus Bleier.

Celulele din organism conțin, de asemenea, un ucigaș viral numit micro ARN, care atacă germenii invadatori.

Ce se întâmplă când apare frigul?

Pentru a afla, Bleier și echipa sa au expus patru participanți la studiu la 15 minute de frig, la 4,4 grade Celsius, apoi au măsurat condițiile din interiorul cavităților nazale.

„Ceea ce am descoperit este că atunci când ești expus la aer rece, temperatura din nas poate scădea cu până la 5 grade Celsius. Și asta este suficient pentru a elimina în esență toate cele trei avantaje imunitare pe care le are nasul”, a spus Bleier.

Acest lucru înseamnă că este redusă la jumătate capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva infecțiilor respiratorii atunci când e frig afară.

Specialiștii au recomandat purtarea măștii în continuare, argumentând că pe de-o parte protejează împotriva inhalării directe a virusurilor și bacteriilor, iar pe de altă parte mențin nasul mai cald.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *