De ce unele victime ale violului continuă să se întâlnească cu agresorul lor. „Încearcă să nege tot ceea ce s-a întâmplat”

Victimele violului sunt de cele mai multe ori blamate pentru agresiunea prin care au trecut și nu reușesc tot timpul să primească sprijinul de care au nevoie ca să treacă peste evenimentul traumatizant, astfel că se simt singure și se afundă tot mai mult în anxietate și depresie.

Un caz recent mediatizat în România prezintă trauma unei jurnaliste care a făcut public faptul că un coleg de redacție a violat-o, în 2015. După abuz, victima s-a mai văzut de două ori cu agresorul și au întreținut relații sexuale și pentru asta foarte mulți nu înțeleg de ce ea îl acuză de viol.

Pentru a înțelege de ce unele victime ale violului continuă să se întâlnească cu agresorul lor, Ziare.com a vorbit cu psihoterapeutul Mona Vintilă.

„Victimele și agresorii se cunosc”

Întrebată de ce unele victime ale violului continuă să se întâlnească cu agresorul lor chiar și după agresiune, psihoterapeutul Mona Vintilă spune că „situația ține foarte mult de faptul că studiile arată că, în marea majoritate a cazurilor, undeva de la 62% și până 80% din cazuri, victimele și agresorii se cunosc și au o relație și din această cauză continuă relația și după aceea de foarte multe ori.

În aproximativ 25% din cazuri, relațiile acestea abuzive au loc cu un prieten, coleg de muncă sau cu un vecin față de care tu ai deja anumite sentimente, s-a creat deja o anumită relație și asta face ca de multe ori victimele să continue să se vadă cu agresorul”.

Încearcă să nege tot ceea ce s-a întâmplat

În ceea ce privește consecințele abuzului sexual, psihoterapeutul mai spune că „sunt pe de o parte cele fizice, medicale, și, pe de altă parte, cele psihologice. Cele fizice medicale sunt constatate de obicei de cei de la medicină legală, de ginecolog după caz și se intervine de asemenea în funcție de situație, iar din punct de vedere psihic se produc acolo niște evenimente, niște schimbări care se grupează în două faze: o fază imediată și o fază pe termen lung de a face față acestei situații.

Într-o primă fază, doamnele, care sunt de obicei victimele, încearcă să nege tot ceea ce s-a întâmplat, există acel obicei consemnat în literatură în care după o agresiune sexuală victima se duce acasă, nu spune nimănui, face dușuri prelungite pentru că se simte murdară și încearcă cumva să scape prin această „curățenie” de suprafață, de fapt de ceea ce i s-a întâmplat și încă i se întâmplă pe interior din punct de vedere psihic. Și apoi pe termen lung există o lungă fază de refacere și de reconstituire a sinelui după trauma pe care ea a avut-o și după care trebuie să se refacă din punct de vedere psihologic”.

„Un stres emoțional foarte mare”

Despre rolul traumelor în negarea abuzului sexual, Mona Vintilă afirmă că „violul în sine este traumă și sigur că acest viol poată să vină la cineva la care există deja traume anterioare sau poate să fie o primă traumă și aici există de obicei un stres emoțional foarte mare care se creează și atunci, la persoanele care au fost expuse unei astfel de situații, ele dezvoltă niște mecanisme defensive prin care încearcă să facă față situației acesteia, fiecare în modul în care consideră că este cel mai bine pentru ea.

Unii vorbesc foarte multe despre acest eveniment, alții își reprimă complet orice fel de trăiri și amintiri legate de viol, fiecare încearcă cumva să digere și să reușească să-și trăiască viața pe mai departe în pofida acestor evenimente traumatice și un mecanism foarte interesant este faptul că, de multe ori, victimele, mai ales dacă au fost victimele unor abuzuri sexuale în copilărie, devin la rândul lor agresori, adică de multe ori victimele sunt copii și agresorii lor sunt copii puțin mai mari decât ei și atunci ei fiind victime și neavând ce să facă, după ce trec prin această situație, peste câțiva ani de zile se transformă ei în agresori și pot face același lucru cu copiii mai mici”.

O persoană poate spune întotdeauna „nu!”

În legătură cu ce se poate întâmpla când tot victimele sunt blamate după abuzul sexual, psihoterapeutul spune că „din păcate, acest lucru se întâmplă, știm clasicul acela banal și trivial „de ce doamna a avut fusta prea scurtă?” sau ceva de genul acesta, dar indiferent de situație acesta nu este un motiv care să explice cumva gestul unui agresor. Întotdeauna o persoană poate spune în orice moment „nu!”. Și asta iar este consemnat în literatura de specialitate, că între multe persoane care ajung în situația de victimă-agresor înainte au fost relații, poate chiar relații de natură sexuală, poate să fi fost partener de cuplu, poate să fi fost o relație de prietenie și atunci ei poate au avut relații sexuale și agresorul se consideră „îndreptățit” să continue această relație având impresia că i se cuvine, iar victima, la un moment dat, poate să nu mai fie de acord să continue o relație și să spună ”nu”. Agresorului de multe ori nu-i vine să creadă că i se spune „nu!” din moment ce s-a mai întâmplat și continuă agresiunea”.

Consecințele se văd și în relațiile romantice

Întrebată cum pot fi ajutate victimele violului și cui pot cere ajutorul, Mona Vintilă adaugă că „în două locuri” pot cere ajutorul. „O dată din punct de vedere medical, pentru că e nevoie de certificat de medicină legală și de toate acestea ca să urmeze calea penală sau legală. Tot din punct de vedere medical, ar trebui să meargă la ginecolog pentru a vedea eventualele consecințe medicale pentru a evita o eventuală sarcină nedorită care poate să rezulte ca urmare a unui astfel de abuz și, pe de altă parte, pe termen lung, ar avea nevoie de suport psihologic, de psihoterapie.

În timp ce măsurile medicale au rezultate imediate și pe termen scurt, intervenția psihologică de obicei la victimele abuzului sunt intervenții de durată medie și lungă pentru că trauma psihologică ca urmare a unui abuz sexual este extrem de serioasă. Am avut destul de multe cazuri în cabinet în care sunt adulți în jurul vârstei de 30-40 de ani și care vin și vorbesc și mi se confesează că sunt prima persoană căreia îi spun acest lucru și anume că au fost abuzați undeva în copilărie și abuzuri la vârste foarte mici, undeva între 5-8 ani până în 12-13 ani și foarte mult timp ei nu au vorbit despre asta și clar că au nevoie de suport psihologic pe termen lung pentru că, dacă nu fac acest lucru atunci, o să se confrunte cu consecințe chiar la nivelul relațiilor lor de cuplu, adică în propriile relații de cuplu nu o să mai aibă încrederea pe care ar trebui s-o aibă în parteneri. Au o serie de frici și o serie de rețineri din punct de vedere al comportamentului sexual în cuplu din cauza acelor abuzuri”.

„Să vorbească cu o persoană în care au încredere”

De asemenea, psihoterapeutul Mona Vintilă le mai sfătuiește pe victimele abuzului sexual, care nu au curajul să vorbească despre ce li s-a întâmplat, „să se adreseze cât mai curând unei persoane în care au încredere și cu care să vorbească despre asta. Lucrurile acestea reprimate pe termen lung nu le ajută deloc, din contră, au consecințe psihologice care pot afecta major capacitatea de a forma o relație de cuplu, de a avea o relație de cuplu sănătoasă. Ideal ar fi să se adreseze unui specialist, dar oricum e important să vorbească cu cineva despre ce s-a întâmplat sau despre ce i se întâmplă, poate cu actualul partener”.

Abuzul sexual reprezintă în sine o traumă care poate avea consecințe grave pe termen lung și poate afecta relațiile interumane.

Victimele violului ar trebui să știe că nu sunt singure, că pot vorbi despre ce li s-a întâmplat și că pot apela la ajutor atât din punct de vedere medical, cât și psihologic, de asemenea ar mai trebui să știe că pot spune întotdeauna „nu!” și că niciun fel de abuz nu trebuie să fie tolerat.