O femeie din Constanța susține că băiețelul ei de 7 ani a început să vorbească, în acest an, doar după o vizită la racla Sfânta Parascheva.
După ce a fost la mii de medici, femeia își pierduse speranța, însă anul acesta miracolul s-a produs la Sfânta Parascheva. După ce a mers să se închine la raclă, copilul ei a început să vorbească.
Mama acestuia a recunoscut că nu a fost o persoană credincioasă și că toată viața s-a axat pe carieră, însă totul s-a schimbat după ce a născut primul copil. Ea a mărturisit povestea sa unui preot care apoi a făcut-o public.
„Cum să încep părinte aceste rânduri, eu necredincioasă, care ani de zile nu am vrut să mai aud de Dumnezeu, Sfinți, preoți. Nu am fost niciodată ușă de biserică. Să ne înțelegem, mergeam la Înviere, la Crăciun eventual, și odată pe an la spovedit.
Știam că există un Dumnezeu, dar toate celelalte aspecte ale credinței nu le luam în seamă. Nu post, nu rugăciune, nu Liturghie. Era o relație rece, mai evadam într-un weekend pe la munte și atunci din curiozitate, vizitam câte o mănăstire. Lăsam eventual un pomelnic, dar atât tot. Necazul meu a început în urma cu 4 ani.
Am născut un băiețel perfect sănătos. Vioi, plin de energie, lumina ochilor mei. Fiind o femeie de carieră, recunosc că am neglijat mult partea mea de responsabilitate în ce privește creșterea lui. Am angajat o bonă care din nefericire, mult mai târziu am aflat, că tot ceea ce făcea în lipsa mea era să îl proptească pe cel mic în fața televizorului și a telefonului, iar ea stătea liniștită pe canapea. Practic copilul meu de doar doi ani, a crescut cu televizorul.
Zi de zi, 8 ore. Adormea la televizor și se trezea cu televizor. Am depistat în timp faptul că era foarte agitat, plângea noaptea inexplicabil, până când a început să facă crize din ce în ce mai mari. Când vă scriu acest mesaj băietelul nostru are deja 7 ani. Până joi nu a spus niciodată Mama, Tata, apă. Părinte, l-am dus la zeci de specialiști, am cheltuit mii de euro, fără nici un folos.
Am fost de câteva ori pe la biserică, dar trebuie să recunosc, superficial, fără așteptări. Săptămâna aceasta o prietenă din lista mea v-a distribuit postarea și am început să citesc.” a scris femeia în mesajul adresat unui preot.
Săptămâna aceasta o prietenă din lista mea v-a distribuit postarea și am început să citesc. Apoi ați tot postat și a început să se nască în inima mea o mică speranță. I-am soțului că eu plec la Iași, noi fiind din Constanța. Zis și făcut. Am pus câteva haine într-un bagaj improvizat și ne-am găsit în Iași pentru prima dată. Da, într-adevăr, Iașiul este într-o vibrație aparte. Iar apropierea de catedrală îți dă un sentiment dumnezeiesc.
Ne-am așezat la rândul format, cred ca totul a durat aproximativ 4 ore . În timpul acesta copilul meu a fost pentru prima dată în viața mea liniștit. I-am dar câteva cărticele, l-am ținut în brațe, dar se purta de parca ar fi fost sedat . Părinte, atât am spus când am ajuns in fața raclei: Doamne dacă iubești acest copil și poți să-mi dai o șansă, ajută-mă! Părinte, am plecat de acolo încărcați, dar totuși încă nedumeriți dacă am procedat corect. Mulți veneau cu haine, cu vată, eu doar am pus palma mea peste vesmântul Sfintei și l-am atins cu fruntea pe baietelul meu. Bineînțeles, ca după toată această experiență am mâncat ceva și ne-am urcat în mașină, întrucât nu se mai găsea cazare. Băiețelul meu a adormit și înainte sa ajungem în Constanța s-a trezit Părinte spunând exact aceste cuvinte: „Sfânta Parascheva, îți mulțumesc!”
Părinte, copilul meu nu a spus niciodată Mama, iar pentru prima dată în viața lui a spus o frază. Va scriu aceste rânduri și sunt plină de lacrimi și nu pot să vă aștern în scris ce înseamnă pentru mine acest miracol. Astăzi a început după ce s-a trezit să repete această frază de câteva ori: Sfânta Parascheva îți mulțumesc! În această după amiaza a venit la mine în bucătărie, m-a luat în brate și mi-a spus: Te iubesc, mama!
Părinte, copilul meu nu a vorbit niciodată până la 7 ani și în doar 24 de ore a spus mai mult decât în toată viața . Este mult mai liniștit, privirea pare alta, eu cred că Sfânta Parascheva este un miracol pentru oameni . Părinte, dau mărturie că viața mea s-a schimbat într-o secundă. Eu nu am fost o Credincioasă, un om fidel lui Dumnezeu, dar Știu că Dumnezeu atât de mult ne iubește încât are răbdare și lucrează în asa fel încât nimic nu este cu neputință la El. Sunt convinsă că mărturia mea va atinge multe mame care sunt poate într-o situație asemănătoare. Va mulțumesc și datorită postărilor dumneavoastră, astăzi mi-am recăpătat copilul și sufletul înapoi. Vă voi purta veșnic în rugăciune și abia aștept sa ajungem la biserica unde slujiți. Va îmbrățișez!”
Articol preluat de la: ziare.com