Muncitorii de la Goscom Vaslui s-au crucit de ceea ce au găsit în apartamentul unei bătrâne din Vaslui. Începând de la cartoane, sticle și haine, până la lemne, moloz și câini morți, locuința femeii era atât de plină de mizerie, încât nici nu mai avea loc unde să doarmă.
„Ziua depozita gunoaie în boxă, iar toată noaptea le căra în apartament sau în pod. Nu dormea în casă, că nu avea unde. Rămânea pe străzi și dormea prin parcuri, pe unde apuca”, a povestit unul dintre vecinii femeii.
Disperați, vecinii au reclamat-o pe femeie la primărie, iar aceasta a dat-o judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească de evacuare a deșeurilor din locuință. Însă greul l-au dus muncitorii Goscom, care s-au ocupat de eliberarea apartamentului.
„Nu am văzut în viața mea așa ceva. Avea toate bâzdâgăniile, tot felul de gunoaie, de jos până sus, în tavan. De abia am intrat, mirosea groaznic. 14 mașini pline de gunoi am ridicat de aici, cred că mai urmează vreo două, cu gunoaiele pe care le-a strâns în pod”, a declarat unul dintre angajații Goscom.
Femeia are 73 ani și, potrivit cunoscuților, în tinerețe a fost educatoare. Nimeni nu știe însă ce s-a întâmplat de a ajuns să depoziteze în case gunoaiele adunate de pe stradă.
„De mulți ani avem probleme de acest fel cu ea. În 2015, la fel am pățit: am avut o vecină care a semnalat primăriei situația și apoi au venit de la Goscom să elibereze apartamentul de deșeuri. Vă dați seama că acolo se adună tot felul de gândaci, care ajung apoi și la noi. E strigător la cer ce se întâmplă. Anul trecut, o vecină a dat-o în judecată, iar acum s-a obținut aprobarea de a se intra în apartament. Nu știu ce se întâmplă cu ea, probabil are probleme. Știu că are un fiu stabilit în Anglia, dar nu am idee dacă țin legãtura”, a povestit una dintre vecinele femeii.
Potrivit unei alte vecine, bătrâna avea și alte obiceiuri: „Nu poți să-i zici nimic, că sare la bãtaie, este rea. Este o bancă pe aici, prin apropiere, stă des pe acolo și când vede că trec fete, le abordează că știe ea să dea în cărți, iar ele îi dau mâncare, băuturică, probabil și o țigară. Nu o duce rău”.
Timp de trei zile, angajații Goscom au muncit încontinuu pentru a elibera apartamentul de munții de gunoaie.
„Au intrat jandarmii și au deschis usa, iar domnul executor i-a explicat situația, că s-a obținut un ordin de evacuare a deșeurilor și că trebuie să se intervinã. Apoi am vrut să intrăm și noi, dar nu puteam, nu aveai loc unde să stai. I-a zis domnului executor
Conducerea Goscom a fost nevoită să le pună la dispoziție angajaților o mașină care să-i ducă acasă pentru că aceștia au fost mustrați în autobuz că emanau un miros îngrozitor după ce și-au petrecut timpul muncind la eliberarea apartamentului.
Vecinii femeii caută acum o soluție pentru ca aceasta să nu înceapă să strângă din nou gunoaie în apartament.
„Cei de la Primărie au spus că nu au nicio pârghie de a interveni mai departe. Atât timp cât nu există un certificat din care să reiasă că dumneaei nu are discernământ, ea rămâne un adult care face ceea ce îi place cu locuința ei. Chiar dacă noi facem o sesizare și o internează o săptămână-două săptămâni la Psihiatrie, apoi ea va pleca și va ajunge în apartamentul ei, unde se va întâmpla același lucru. Primăria a încercat să ia legãtura cu fiul ei, iar el a spus să se facă ceea ce este corect, pentru că tot din cauza aceasta a plecat de acasă. În ultimul an, începuse să depoziteze deșeuri în jurul blocului. Atunci am sunat la Poliția Locală, au venit domnii politiști, au constatat acest lucru și au amendat-o. Dar să știți că ea s-a dus cu consecvență la Primãrie și și-a plătit amenzile. Când a văzut cã se apropie termenul de evacuare, a fost la Primărie și a cerut să se mai amâne cu o săptămână, că va veni fiul ei și o va ajuta. Nu a venit, probabil că nici nu mai deosebește realitatea de imaginație. Problema e foarte sensibilă. Și noi trebuie să fim foarte atenți, pentru că este și ea un om și nu trebuie să-i încălcăm drepturile. Chiar dacă este un bolnav psihic, are niște drepturi și nu putem sã le încălcăm, să abuzăm de anumite lucruri, nu putem să intervenim prin agresivitate, ci doar prin organele statului. Încercăm să vedem către cine ar trebui sã ne orientăm, cumva să o și ajutăm, pentru că nu cred că ei îi este bine așa”, a mai spus una dintre vecinele femeii.
Articol preluat de la: ziare.com