Vineri, 05 Aprilie 2024, ora 19:08
75 citiri
După descoperirea „Azilelor groazei“ din Ilfov, ISU a pornit o amplă acțiune de verificare la unităţile de îngrijire şi cazare a copiilor instituţionalizaţi, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi, iar concluziile nu au fost bune deloc. În unele centre, beneficiarii pot arde de vii din cauza lipsurilor fără precedent în ceea ce privește siguranța la incendii.
În județul Neamț, controalele au fost efectuate în martie 2024, iar la zece astfel de centre s-a constat că sunt multe nereguli în ceea ce priveşte securitatea la incendiu. În aceste condiţii, cadrele de la Inspectoratul „Petrodava“ a recomandat suspendarea licenţei de funcţionare, scrie adevarul.ro.
„Ca urmare a controalelor desfăşurate în luna martie 2024, ISU Neamţ a comunicat în scris Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Neamţ recomandarea de suspendare a licenţierii serviciului social. Vor continua şi în perioada următoare controale la instituţii şi operatori economici care prestează servicii sociale”, se arată într-un comunicat.
Suspendarea licenţei înseamnă închiderea centrelor respective până la remedierea deficienţelor. Nu mai puțin de zece centre, din oraşele Bicaz, Piatra Neamţ şi Roznov, la care se daugă altele din comunele Dumbrava Roşie, Gârcina, Agapia, Alexandru cel Bun și Pângaraţi sunt în această situaţie. Dacă vor fi închise definitiv, urmează a se stabili în următoarele zile.
Specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ au descoperit la cele zece unitaţi de ocrotire a persoanelor vulnerabile că imobilele nu sunt echipate cu instalaţii de stingere a incendiilor – hidranţi interiori, clădirile nu au echipamente de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu, iar alte construcţii nu au hidranţi exteriori.
Articol preluat de la: ziare.com