Sporturi

”Mi-ar fi plăcut să fiu model”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Duminica, 04 Iunie 2023, ora 23:46

568 citiri

Una dintre cele mai frumoase sportive din kempo, Alessia Jecu, a învățat trucuri și secrete din arta machiajului de la un profesionist în domeniu. După lecția de make-up, tânăra a renunțat la trening și a îmbrăcat o rochie de gală.

Alessia Jecu, campioana mondială de la kempo, a lăsat sala de antrenamente și s-a relaxat la o ședință de machiaj profesional.

Ioana Novac, make-up artist, care îi este și prietenă Alessiei, a învățat-o pe sportivă câteva reguli de bază ale machiajului.

„A fost foarte frumos la ședință. Am mai venit la ea să mă machieze pentru evenimente speciale” spune Alessia Jecu, campioană mondială la kempo.

Ședința de machiaj nu a durat foarte mult, iar Ioana a explicat și de ce.

„Alessia nu are nevoie de un machiaj intens, aleg să îi pun în evidență trăsaturile. O ajută mult și vârsta, este foarte frumoasă. Mă ajută foarte mult fizionomia ei”, a declarat Ioana Novac, make-up artist.

Alessia spune că în timpul liber nu îi place să se machieze, dar din când în când renunță la trening și la blugi pentru ținute mai elegante.

„Fiind sportivă, mă simt foarte bine în ținute de sport, trening, colanți, dar îmi place să fiu și lady. Îmi place să port rochii, fuste. Chiar dacă sportul pe care îl practic este unul dur, totuși sunt fată”, a afirmat Alessia.

De-a lungul timpului frumusețea Alessiei nu a trecut neobservată.

„Mi-ar fi plăcut să fiu model, să pozez. Când am fost mai mică, am pozat pentru anumite reviste”, a mărturisit ea.

După ședința de machiaj, consiliată de Ioana, Alesia a renunțat la trening și a îmbrăcat-o rochie de seară.

„Mi-am ales o rochie black swan, eu zic că mă caracterizează. Această ținută cred că aș purta-o la o gală. Mi-a plăcut mult această experiență, aș mai repeta-o de 100 de ori”, spune Alessia Jecu, campioană mondială la kempo.

Alessia Jecu a revenit de la Mondialul de Kempo din Portugalia cu o nouă centură mondială. De altfel, la finalul celei de-a 19-a ediții a acestui mondial organizat la finalul lunii aprilie în orașul portughez Caldas de Rianha, ediție la care au participat 2400 de sportivi din 62 de țări, România a reușit o performanță extraordinară, locul 1 pe națiuni.

Cu 307 puncte, românii de la kempo au devansat Spania, cu 268 puncte, Portugalia, cu 116 puncte, Indonezia cu 66 de puncte și Algeria cu 65 de puncte.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *