Sporturi

”Nu primește o pungă de bani!”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 23 Iunie 2022, ora 07:28

0 citiri

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație, a fost prezentă la Budapesta, unde l-a premiat pe David Popovici, dublu campion mondial.

Potec, campioană olimpică la Atena în 2004, a vorbit apoi despre performanța sportivului de 17 ani.

„Sunt două victorii. Cea din această seară a venit ca o dovadă a valorii lui David Popovici şi bineînţeles, el are acum două titluri de campion mondial. El e deja singurul înotător român care reuşeşte asta şi iată că are deja cele mai multe titluri de campion mondial de seniori, la nici 18 ani. Ne place ce se scrie în presa internatională, faptul că avem numai laude în presă, dar la noi in ţară vorbim de lucruri care nu aduc numai valoare ţării. Dar rămâne ceea ce este, că el e un sportiv de performanţă, că se vorbeşte bine despre Romania, că el aduce cinste României. Dacă vorbim despre stat, e o discuţie foarte lungă. El s-a antrenat numai şi numai în România, nu în alte ţări, aşa cum am auzit. În ceea ce priveşte sprijinul statului, o să vorbească David duminică, atunci când se întoarce în ţară. El a avut susţinerea de care a avut nevoie, alături de părinţi, a primit ceea ce a cerut, alături de antrenori. Antrenorul discută aceste lucruri şi spune care e planul de pregătire, obiectivele şi paşii pentru îndeplinirea obiectivelor, un plan care se depune şi se discută la începutul anului competiţional, în septembrie. El nu primeşte o pungă de bani în septembrie şi îi cheltuie, ci primeşte exact ceea ce cere pentru a-şi îndeplini obiectivul. David a depăşit performanţele scontate, dar va avea parte de acelaşi sprijin şi de acum încolo, dacă va dori mai mult”, a spus Potec, potrivit news.ro.

Ea a precizat că Popovici a arătat de mai mult timp că are talent. “Noi ştiam, este în pregătire la lot de aproape 5 ani, a câştigat medalii la Festivalul Tineretului European, în 2019, când a fost declarat sportivul lotului. Atunci s-a discutat două sau trei zile, apoi, anul trecut, am fost întrebată de unde l-am scos pe acest David. El este de mult în ţară şi bate recorduri de la 11 ani. Dar probabil că nu a fost interes şi nu e vina noastră”, a declarat Camelia Potec.

Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *