Sporturi

”Vreau sa fiu ca Nadia si sa plec in America”

3 minute necesare pentru a citi articolul

Cand fetitele de cativa ani se apuca de gimnastica, toate vor sa ajunga ca Nadia Comaneci. Fosta mare gimnasta a lumii organizeaza de sapte ani in orasul natal, Onesti, acolo unde a inceput sportul de performanta, o cupa care ii poarta numele si la care in acest an au fost prezente 60 de sportive cu varste cuprinse intre 9 si 11 ani.

Micile gimnaste au plecat acasa pline de medalii si de cadouri. Adelina Badica are 9 ani si face acest sport de la 5, este legitimata la clubul din Onesti, iar la “Cupa Nadia” a iesit pe locul intai la categoria ei de varsta. Ea a castigat 5 medalii, dintre care una cu chipul Nadiei.

“Sunt foarte fericita, am muncit mult pentru aceste medalii”, spune Adelina. Micuta are si un vis pe care vrea sa si-l implineasca atunci cand va creste. “Vreau sa fiu ca Nadia Comaneci si sa plec in America”, a completat tanara.

Daria Bigu, o fetita de 10 ani, a iesit campioana la categoria ei de varsta, la primul concurs oficial la care a participat de cand s-a apucat de gimnastica. Micuta stie si unde isi va tine medaliile pe care le-a castigat.

“Ma gandeam sa le pun la mine in camera, dar cel mai bine ar fi pe hol, sa le vada toata lumea. Sunt foarte fericita”, a declarat Daria Bigu.

Organizatorii au acordat si un premiu special Alexandrei, o sportiva din Bucuresti care, dupa ce s-a antrenat doua saptamani online, a concurat la prima competitie din viata ei.

“M-am apucat de gimnastica cand aveam aproape 9 ani, apoi a venit pandemia, am stat doar trei luni in sala si doua saptamani m-am pregatit pe zoom, dupa care am venit la concursul acesta si am luat un premiu. Cand ma deplasez la sol, cand fac flick-uri, ma simt foarte bine pentru ca simt ca zbor, ca ma inalt in aer”, spune Alexandra Diana Mihai.


Alexandra este pregatita de prima antrenoare a Larisei Iordache, Mariana Campeanu, iar inainte de gimnastica a practicat dansurile. “Nu mi-a placut pentru ca stateam si patru zile sa invatam un pas si ma plictiseam”, a explicat Alexandra.

Prima editie a Cupei Nadia Comaneci a avut loc in 2013

In 2013, Fundatia Nadia Comaneci a lansat cu sprijinul clubului CSM Onesti si al Primariei Municipiului Onesti, “Cupa Nadia Comaneci”, competitie sportiva anuala dedicata micutelor gimnaste de categoria a III-a, nivel 1 si 2. Concursul, care cuprinde trei sectiuni, pe echipe, pe aparate si individual compus, a fost inclus in calendarul competitional al Federatiei Romane de Gimnastica, fiind o competitie importanta pentru tinerele sportive.

Concursul reprezinta o ocazie de verificare a pregatirii gimnastelor in vederea participarii la finala Campionatului National, la care merg cele mai bune sportive din aceasta categorie de varsta. Evenimentul s-a tinut exact in sala unde Nadia a inceput gimnastica. La competitie au participat 60 de sportive legitimate la 11 cluburi de profil din tara: Dinamo, Arad, Constanta, Petrolul Ploiesti, Cetate Deva, Focsani, Onesti, CSM Onesti-Targoviste, Cluj si Viitorul Cluj.

In sala de la Onesti totul aminteste de Nadia Comaneci

Construita in 1968, sala de la Onesti, acolo unde a inceput Nadia Comaneci primii pasi in sportul in care a devenit cea mai buna din lume, inclusiv aparatele sunt de pe vremea cand marea sportiva se antrena. Totul pentru a pastra cat mai autentic acele momente unice din gimnastica romaneasca.

Pe coridorul care duce in sala, micutele care se antreneaza acolo pot admira vitrinele unde troneaza o parte dintre medaliile si trofeele castigate de marea noastra gimnasta de-a lungul carierei. Pe pereti, pe langa tablourile cu Nadia sunt si cele cu cei mai reprezentativi oameni din gimnastica romaneasca, Maria Simionescu si Nicolae Vieru, cel care a condus federatia din 1987 pana in 2005.

Maria Simionescu, alaturi de sotul sau, Gheorghe Simionescu, sunt fondatorii Liceului Special de Gimnastica din Onesti, primul cu acest profil din tara. Maria Simionescu a fost antrenoare a loturilor federale de gimnastica ale Romaniei, vicepresedinta a Federatiei Romane de Gimnastica si deschizatoare de drumuri in gimnastica de la noi.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *