Stiri

Camera Preliminara a Istoriei

4 minute necesare pentru a citi articolul

Ziare.com a publicat recent, sub semnatura lui Ionel Stoica, un articol prin care dezvaluie o noua metoda de tergiversare a marilor dosare de coruptie (metoda folosita si pentru „dosarele istorice”, de care e vorba in continuare), numita „Camera Preliminara”. Procedura a aparut in 2014, prin Noul Cod de procedura penala.

Citeste toate textele scrise de Florian Mihalcea pentru Ziare.com

In Camera Preliminara, un fel de Purgatoriu al dosarelor, se hotaraste daca dosarul este destul de „copt” pentru a fi judecat. Durata procedurii – spune Codul – este de cel mult 30 de zile. Doar ca, cele doua „dosare istorice” care ne-ar putea determina, intr-un foarte tarziu, sa ne impacam cu trecutul comunist, cel al „Mineriadei” si cel al „Revolutiei”, au ramas mocirlite intr-un cleios Purgatoriu din care ies, din cand in cand, doar pentru a se reintoarce in el.

Dosarul „Mineriadei” a fost trimis la instanta, pentru judecata, in iunie 2017, iar cel al „Revolutiei” in aprilie 2019. Sigur, exista probleme de procedura, dosarele sunt voluminoase (cel al „Revolutiei”, de exemplu, are 3330 de volume), exista strigate din culise si acuze de tradare, s-au format tabere si s-au consumat enorme energii, dar dosarul ramane in acea zona nesigura de unde se desfac mai multe optiuni.

S-a spus de mai multe ori ca dosarul s-a instrumentat in functie de vantul politic care sufla prin Parchetul general sau prin Sectia Parchetelor militare. Acuze nesustinute. Nu am auzit de nici un procuror care sa declare ca a primit un telefon de la un important personaj politic, care sa-l fi rugat, amenintat sau sa-i fi oferit privilegii la care nici un muritor din Parchet n-ar fi visat, ca sa faca, sau ca sa nu faca ceva in cele doua dosare „istorice”. Se numesc „istorice” pentru ca ar putea aduce clarificari in istoria recenta a Romaniei, sau datorita vechimii lor in nelucrare?

Dar sa vedem cum s-a putut tergiversa un dosar vreme de 30 de ani. Si asta, doar pana la a ajunge in mult tergiversanta Camera Preliminara. Ma voi referi doar la” Dosarul Revolutiei”.
Cu Ion Iliescu presedinte si cu Victor Atanasie Stanculescu ministru al Apararii, lucrurile pareau clare, iar istoria parea gata scrisa. De asta avea grija Institutul Revolutiei Romane, care ii edita lui Iliescu carte dupa care, carti cu care acesta se ducea la Parchet, atunci cand era convocat in calitate de inculpat. Acolo, refuzand orice declaratie, spunea – aratand o carte scrisa de el: „Aici gasiti tot adevarul.”

Cel putin asa se apara generalul Dan Voinea, atunci cand era acuzat ca in tot acest timp (vreo 20 de ani) nu i-a luat nici macar un interogatoriu principalului personaj din aceasta poveste. Generalul Voinea mai spunea ca nu a citit niciodata cartile primite cu autograf de la distinsul director al defunctului institut. In locul zecilor de carti editate pe bani grei de Institut, putem citi astazi rechizitoriul din dosar, care spune, in esenta, ca dupa 22 decembrie 1989 nu au existat teroristi si ca totul a fost o diversiune instrumentata de un grup infractional. Din care azi mai traiesc vreo trei tovarasi. Restul au beneficiat de tergiversarea dosarelor si au plecat dintre noi cu onoruri militare si salve de artilerie.


Dar, sa revenim la insiruirea datelor. Pana in 1996, dosarele Revolutiei erau solutionate prin rezolutii de neincepere a urmaririi penale. Cu Emil Constantinescu presedinte, dosarele au inceput sa fie instrumentate. Din 2000, ajunge procuror general Tanase Joita (care apoi promoveaza recursuri in anulare in favoarea lui Stanculescu si Chitac). Presedinte era, din nou, Ion Iliescu. Pana in 2004 nu se mai intampla nimic.

In 2004, cade Iliescu si incepe instrumentarea dosarului privind evenimentele de dupa 22, dosar ce-l viza direct pe el. Printr-o decizie a CCR, in 2007, dosarul se muta la o sectie civila din Parchetul general, unde procurorii care instrumentau cazul nu stiau nimic despre Revolutie. Totul se indrepta catre prescriere si catre vaduvirea istoriei de adevar. In 2011 CEDO condamna Romania, spunand ca nu se pot prescrie crimele Revolutiei.

Un an mai tarziu, apare Legea 27/2012, prin care devin imprescriptibile omorul, crimele impotriva umanitatii si crimele de razboi, indiferent de data la care au fost comise. In 2015, insa, Parchetul general da o decizie de clasare a dosarului, pe motiv ca faptele retinute (genocid, crime impotriva umanitatii,…) nu erau prevazute in legea penala, iar pentru omor intervenise prescriptia.

Dupa un an, la intrventia CEDO (sesizata din nou de Teodor Maries si Monica Macovei, ca in 2011) dosarul a fost redeschis. Aprilie 2019: Augustin Lazar, procurorul general de atunci, anunta ca dosarul s-a finalizat si isi cere iertare pentru intarzierea cu care a fost trimis in instanta.

O intarziere de 30 de ani. Cel care a semnat rechizitorul, procurorul Catalin Pitu, actualul sef al Sectiei parchetelor militare spune ca, pe langa ca e o lucrare de drept, actul final al cercetarilor procurorilor este si o lucrare de istorie….

Tergiversarea, insa, continua. Noua gaselnita – Camera Preliminara. Pentru care nu-si mai cere nimeni iertare. Revolutionarii, familiile celor care au decedat in Decembrie 1989, ranitii si arestatii, au obosit. Au imbatranit. S-au imputinat… Cei care au creat diversiunea si au comis crimele sunt si ei batrani si din ce in ce mai putini…

Istoria ezita inca intre a-i numi eroi sau criminali… Dar care este miza? Ion Iliescu? Doar Iliescu Ion? Atata energie pierduta, atata efort politic si legislativ, atata durere, atatea destine incurcate… Totul doar pentru a salva reputatia lui Ion Iliescu? De ce?

Despre ce vrei sa scriem?



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *