Stiri

Cine este profesorul găsit împușcat în piept la marginea unei păduri din Botoșani

1 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 14 Septembrie 2023, ora 10:00

132 citiri

Cine este profesorul găsit împușcat în piept la marginea unei păduri din Botoșani

Mașina profesorului a fost descoperită parcată la marginea unui drum județean FOTO Antena 3

Profesorul găsit mort pe marginea drumului din comuna Cucorăni, juețul Botoșani, este un profesor în vârstă de 51 de ani care preda electronică și automatizări la Liceul Tehnologic din Bucecea.

Acesta a fost găsit împușcat în piept cu o armă de vânătoare, primele indicii arătând că bărbatul s-a sinucis. Cunoscuții susțin că profesorul avea arma de vânătoare de câțiva ani.

Potrivit presei locale, profesorul ar fi avut probleme personale. În prima zi de școală a fost văzut în curtea liceului foarte abătut. Sursa citată precizează că bărbatul a parcat la marginea unei păduri, a coborât din mașină, s-a depărtat câțiva metri de autoturism și s-a împușcat în piept.

Profesorul din Botoşani a fost găsit miercuri, 13 septembrie, împușcat în piept, pe marginea DN 29C.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunţat că a fost sesizat, prin apel la 112, că pe marginea DN 29C, la ieşirea din localitatea Cucorăni, a fost găsită o persoană inconştientă.

”În urma deplasării la faţa locului a fost identificat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Botoşani, care prezenta o plagă prin împuşcare în zona pieptului, iar în proximitatea acestuia se afla o armă de vânătoare. Echipajul medical solicitat să intervină a constatat decesul bărbatului”, a arătat sursa citată.

Poliţiştii au stabilit că bărbatul deţinea legal o armă de vânătoare.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.