Stiri

De fapt, imi merge insolent de bine!

4 minute necesare pentru a citi articolul

Pensionara Maria Albel traieste la Berlin si povesteste cum se imparte intre pasiunea ei pentru arta, lipsa celor de trebuinta in casa si ajutorul vecinilor.

Cat de naiva am fost! La inceput am crezut ca „arestul meu la domiciliu” in timpul pandemiei va dura cel mult trei-patru saptamani. Dar, dupa cateva zile, mi-am dat seama ca este o aberatie. La cei 81 de ani ai mei fac parte din grupa de risc inalt si trebuie sa fiu foarte prudenta. Stand in fata oglinzii am avut o revelatie. Dintr-o data, nu ridurile erau problema, ci izolarea din cauza unui virus potential ucigas. Am privit batranica din oglinda: chiar trebuie sa-mi petrec saptamani sau chiar luni intregi doar cu mine insami? In doar 47 de metri patrati? De evitat, n-am cum sa ma evit. Asadar, ce-as putea face ca sa nu ma calc singura pe nervi?

Putina auto-pacaleala m-ar putea ajuta. De mica am visat sa devin artista. Construiam lumi fantastice din carton, hartie colorata si nasturi. Cand m-am retras la pensie, visul copilariei a revenit. Am pensule, culori si panza de pictat. Mult prea multe, fiindca acum trei ani, cand m-am mutat de la Rostock la Berlin, au intervenit altele: am inceput sa cunosc oameni noi, sa ies in cafenele, sa merg la diferite cursuri si sa calatoresc. Depozitul meu cu materiale pentru pictura devenise o constiinta vinovata. Pana acum. In izolare ma joc cu forme si culori. Imi imaginez ca fac arta si nu mai am nici timp, nici chef sa o analizez critic pe femeia din oglinda.

Sardele si cuvinte incrucisate

Dimineata ma parfumez putin. O prietena mi-a daruit de Craciun o sticluta de „Comme une Evidence”. Inainte il foloseam mereu inainte de a iesi din casa. Nu se stie niciodata cu cine te intalnesti la supermarket sau la cafenea. Acum simt parfumul doar eu. Inainte de culcare fac intotdeauna cuvinte incrucisate. Din pacate, mai am doar o singura revista. Ma gandesc daca sa folosesc sau nu creionul. Apoi as sterge si as putea rezolva totul din nou cu stiloul. De fapt, as putea si singura sa creez un rebus, dar ar fi destul de frustrant.

Ce-i trebuie in izolare unei femei in varsta ca mine? Primul lucru care imi trece prin minte este hartia igienica. Rezervele de faina, lapte, paine si alte alimente imi mai ajung o vreme. Mi-am facut o lista cu tot ce am in camara si am trecut data expirarii la fiecare aliment in parte, ca sa nu se iroseasca nimic. Sardelele in ulei de rapita au un gust delicios. Mi-as dori sa am mai multe conserve din astea. Mi-ar placea si sa coc paine. Miroase minunat cand e la cuptor! Dar cand am rugat-o pe vecina de la etajul 4 sa-mi cumpere drojdie, mi-a spus ca drojdia e mai greu de gasit ca hartia igienica. Vecina mi-a daruit flori si mi-a spus s-o sun daca am nevoie de ceva sau daca ma plictisesc. Deseori, conversatiile noastre telefonice se incheie cu rasete.

Vecinii fac aprovizionarea

Inainte de a ma muta de la Rostock la Berlin, prietenii si fostii vecini mi-au vorbit despre agitatia, egoismul, competitia si singuratatea specifice unui oras atat de mare. Dar cand a debutat criza corona, multi dintre noii mei vecini s-au oferit imediat sa ma ajute. Si n-au vorbit doar ca sa se afle in treaba. Uneori nici nu-mi vine sa cred cat noroc am in aceasta perioada grea!

Familia amabila de vis-a-vis. Ma bucur cand suna la usa sambata si se ofera sa-mi faca cumparaturile. Dar cuplul are doua fete micute, care acum nu pot merge la scoala, asa ca ma gandesc ca oamenii au destula treaba. Anna, tanara din apartamentul de langa, este designer. Ea imi face cumparaturile. Uneori ma suna de pe drum doar ca sa se asigure ca a luat produsele potrivite. De Paste mi-a oferit din ouale de ciocolata pe care le-a primit de la mama ei. Intr-o perioada dificila ca aceasta, fostele mele vecine din orasul Rostock pot doar sa viseze la atata ajutor. Karin si Petra au 82 respectiv 87 de ani, ca majoritatea locuitorilor din blocul inalt in care locuiesc. Cele doua octogenare infrunta coronavirusul. Isi fac cumparaturile singure. Suntem in Rostock, nu in periculosul Berlin, imi spun ele. De parca virusul face diferenta intre cele doua orase! Poate asta e felul lor de a se incuraja putin…

Cu masca in aer liber

A venit primavara! Abia astept sa ma bucur de soare si frumusetea florilor. Dupa o luna de zile de stat in casa ma incumet, pentru prima oara, sa ies din casa. La primele ore ale diminetii, strazile din cartierul meu sunt aproape goale. Cu toate acestea, port masca. Am doua masti, facand abstractie de celelalte doua pe care am incercat sa mi le confectionez singura acasa. Prima masca mi-a cusut-o prietena mea, Sabine. Pe cea de-a doua am primit-o de la Anna. Masca de la ea nu numai ca este foarte frumoasa, dar are si o forma perfecta.

Chiar porti mascuta cand iesi? Prietenei mele Frida, de la Stockholm, nu-i vine sa creada. In Suedia, tara in care am trait si muncit aproape 50 de ani, lumea este mai relaxata. De Paste, cand am sunat-o pe Frida, reuniunile de pana la 50 de persoane erau permise. Am vazut la televizor imagini cu parcuri sau cafenele pline cu oameni. Nu le pasa de statisticile care indicau cu 10% mai multe decese cauzate de coronavirus intr-o tara cu de opt ori mai putini locuitori ca Germania?

Grija pentru familie

Mult mai ingrijorata sunt de situatia din Spania. Clara, sora mea cea mica, si sotul ei, Paolo, locuiesc la Valencia. S-ar putea, ma intreaba Paolo, ca multi italieni si spanioli sa se contamineze din cauza ca au mai mult contact fizic cu familia, prietenii si cunostintele ca locuitorii tarilor din nord? S-ar putea… Dar gandeste-te la numarul de morti din Londra, Paolo. Pentru Susanne, sora mea mijlocie, viata incepe sa revina la normal. Susanne locuieste la Viena. Ca si in Germania, austriecii au permis redeschiderea anumitor magazine.

Oamenii poarta masca si isi asteapta randul pastrand distanta unii de ceilalti. Insa sora mea nu se grabeste sa-si cheltuiasca banii. In ultimele saptamani a descoperit cat de relaxant poate fi sa sapi si sa plivesti in gradina.

Uneori, in imaginatia mea, vizitez raionul de delicatese al magazinului berlinez KaDeWe si imi aleg din abundenta de produse din toata lumea. Sprot in vodca sau caviar? Doar asa… ca sa mai schimb meniul de criza. De fapt, imi merge insolent de bine!

Maria Albel s-a nascut in Austria si si-a petrecut copilaria in Regiunea Ruhr din vestul Germaniei. In Suedia a lucrat ca reporter la mai multe publicatii locale. In 2011 a revenit in Germania, iar din 2017 traieste la Berlin. Maria este cetatean suedez.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citeste articolul complet pe www.ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *