Stiri

LIVE Val de demisii la un spital din Timisoara, care va primi pacienti cu COVID-19. Inca trei romani au murit, bilantul negru ajunge la 68

6 minute necesare pentru a citi articolul

Avem peste 2.000 de bolnavi de coronavirus in Romania si am intrat oficial in Scenariul 4. De acum spitalele se vor ocupa doar de cazurile grave, restul celor infectati fiind tratati acasa sau in spatii speciale de carantina.

Aproape de 600 de oameni sunt bolnavi la Suceava, din ce se stie oficial, pentru ca s-ar putea sa mai fie 1.000 de purtatori care umbla liberi, considera chiar ministrul Sanatatii. Asa ca incepand de aseara orasul si 8 comune din zona s-au inchis pentru carantina totala.

Pana acum, COVID-19 a ucis in tara noastra 68 de persoane si a infectat aproape 300 de cadre medicale, doua treimi tot in Suceava.

Situatia nu este mai buna nici in alte tari. In lume sunt peste 740.000 de persoane infectate, dintre care mai mult de 35.000 au murit.

Singura veste buna este ca Johnson & Johnson o sa inceapa testarea pe oameni a vaccinului sau anticoronavirus pana in luna septembrie.

Ziare.com va prezinta, in format LIVE TEXT, cele mai noi informatii despre criza COVID-19:

11:14 – Un barbat de 70 de ani, din Apuseni, a fost confirmat cu COVID-19, acesta fiind cel de-al patrulea caz inregistrat in judetul Alba.

In acelasi timp, prima pacienta din Alba diagnosticata cu COVID-19, internata din 18 martie, a fost declarata vindecata.

11:12 – Numarul persoanelor testate pozitiv pentru COVID-19 in Polonia a ajuns la 2.132, in crestere cu 77 fata de ziua anterioara, a anuntat marti Ministerul Sanatatii polonez.

11:11 – Peste 1.400 de decese provocate de COVID-19 au fost inregistrate in Regatul Unit, a anuntat Ministerul britanic al Sanatatii.

11:05 – Cel putin sase membri ai Congresului SUA au anuntat ca au contractat noul coronavirus si alti peste 30 s-au autoizolat in speranta de a limita raspandirea acestuia.

11:00 – Dosarul imbolnavirilor si deceselor din Suceava a fost declinat de la Parchetul de pe langa Judecatoria Suceava, Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava, au declarat, pentru Mediafax, oficialii parchetului.

10:55 – Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti subliniaza, intr-un comunicat de presa transmis marti, ca personalul medical nu trebuie amenintat cu implicatii „posibil” penale, adaugand ca „moralul acestuia” este „oricum afectat major” de situatia actuala.

10:42 – Aproximativ 200 de persoane fizice si zeci de societati comerciale au donat in ultimele zile pentru Spitalul Judetean de Urgenta „Sfantul Pantelimon” Focsani, ca urmare a apelului facut de medicii unitatii pentru achizitia de echipamente si materiale de protectie.

10:40 – Compania British Airways a anuntat ca a oprit temporar zborurile de pe aeroportul londonez Gatwick, cel de-al doilea aeroport britanic ca trafic de pasageri, din cauza coronavirusului.

10:37 – Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a anuntat, marti, ca o firma de mobila din Maramures a inceput deja sa produca primele 150 de mii de masti, iar compania Romarm isi va adapta si ea productia si va face din 15 aprilie 500 de mii de masti pentru populatie si 150 de mii de masti pentru spitale, zilnic.

10:29 – Inca trei decese cauzate de coronavirus au fost inregistrate in tara noastra, bilantul ajunge la 68 de morti. Este vorba despre o femeie de 73 de ani din Suceava, un barbat de 69 de ani din Iasi si o femeie de 81 de ani din Mehedinti.

10:22 – „Ramaneti acasa, ramaneti in siguranta”: Marea Piramida de la Giza a servit luni seara drept ecran de proiectie pentru un mesaj dedicat luptei impotriva noului coronavirus.

10:20 – Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Sibiu va avea doua aparate de testare pentru COVID-19, primul fiind deja cumparat, nefiind inca efectuate teste, informeaza, marti, un comunicat de presa al Consiliului Judetean (CJ).

10:09 – Ministrul de Externe spaniol, Arancha Gonzalez, a propus cresterea bugetului UE pentru a putea reduce efectele crizei cauzate de epidemia COVID-19.

10:01 – Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus, primele teste urmand sa fie efectuate in aceasta saptamana, potrivit unei informari a Consiliului Judetean.

09:54 – Potrivit unor surse citate de News Brasov, Primaria Bran este in carantina, dupa ce viceprimarul cu atributii de primar, Nila Nicolae, ar fi fost depistat pozitiv cu coronavirus.

09:45 – Cel putin 10 asistente si infirmiere au demisionat de la Spitalul CFR Timisoara, care a fost desemnat sa fie in linia a doua de interventie si sa preia cazuri de coronavirus dupa ce spitalul de boli infectioase „Victor Babes” se va umple.

Managerul spitalului, Ciprian Olaru, a confirmat informatia pentru PRESSALERT.ro, declarand „sunt mai mult de patru persoane. Cred ca sunt aproximativ zece asistente si infirmiere. Nu stiu exact pentru ca este o dinamica foarte mare. Sunt convins ca au invocat si lipsa materialelor de protectie.

Este o oarecare stare influentata de COVID 19 – teama si anxietate. Este un cumul de factori. Din punct de vedere uman, pot sa inteleg teama lor, au in familii persoane in varsta, nu vor sa-i infecteze. Din punct de vedere profesional, cred ca este foarte important sa ramanem alaturi de cetateni. Poate ca si aici, la calitatea umana, sunt anumite scapari. Conform procedurii, trebuie sa comunicam DSP Timis, care trebuie sa asigure personal pentru functionare prin transferuri din alte parti”.

09:31 – Tenorul spaniol Placido Domingo a fost externat din spitalul din Acapulco, unde a fost internat dupa ce a suferit complicatii asociate COVID-19.

„Sunt acasa, ma simt bine. Din fericire, cand au aparut primele simptome ma aflam, ca intotdeauna, sub supraveghere medicala din cauza varstei mele si a celorlalte boli de care sufar. Prin urmare, a fost suspectata imediat o infectare cu COVID-19 si acest lucru m-a ajutat foarte mult”, a spus cantaretul de opera, in varsta de 79 de ani.

09:26 – Guvernul spaniol elaboreaza un pachet de 700 de milioane de euro pentru a-i ajuta pe chiriasii privati sa treaca de criza provocata de pandemia de coronavirus (COVID-19) si probabil va suspenda timp de cateva luni evacuarile si platile chiriilor, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

09:22 – CFR Calatori va emite tichete de calatorie pentru orasul Suceava si zona limitrofa doar pentru persoanele la care face referire articolul 3 din Ordonanta Militara nr. 6, dupa instituirea carantinei, insa momentan niciun tren nu a fost anulat.

09:15 – Guvernul israelian a prezentat un pachet economic de 80 de miliarde de sekeli (22 miliarde dolari), pentru atenuarea impactului epidemiei de coronavirus, iar ministrul de Finante Moshe Kahlon a afirmat ca se asteapta la reluarea treptata a activitatilor economice pe parcursul lunii viitoare.

08:57 – Gigantul farmaceutic Johnson & Johnson intentioneaza sa inceapa testarea pe oameni a vaccinului sau experimental anticoronavirus pana in luna septembrie si sa-l faca disponibil pentru utilizarea de urgenta la inceputul lui 2021.

S-a angajat, de asemenea, sa investeasca peste 1 miliard de dolari, impreuna cu Agentia americana Biomedicala de Cercetare si Dezvoltare Avansata (BARDA), pentru co-finantarea cercetarilor in vederea producerii unui vaccin.

08:51 – Presedintele Klaus Iohannis se intalneste, de la ora 13:00, cu premierul Ludovic Orban, si ministrii Marcel Vela, Nelu Tataru, Violeta Alexandru si cu seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, pentru a discuta despre gestionarea epidemiei COVID-19.

08:45 – China continentala a raportat, marti, o crestere a noilor cazuri confirmate, dupa 4 zile de scadere, din cauza cresterii numarului infectarilor la persoanele sosite din strainatate. China inregistra 48 de noi cazuri (toate importante), fata de 31 in ziua anterioara.

08:38 – Ford Motor a anuntat ca va produce 50.000 de ventilatoare medicale in urmatoarele 100 de zile, la o fabrica din Michigan, in colaborare cu divizia medicala a grupului General Electric. Ulterior, cele doua companii vor fabrica 30.000 de ventilatoare medicale pe luna.

08:23 – Departamentele de politie din Statele Unite au confirmat 1.012 cazuri de COVID-19 in randul ofiterilor si personalului lor civil, in lipsa echipamentelor de protectie, potrivit unui sondaj si unei analize Reuters bazata pe comunicatele publice ale departamentelor.

08:16 – Statele Unite vor trimite Italiei echipamente medicale in valoare de 100 de milioane de dolari, a anuntat presedintele Donald Trump.

Donald Trump a mai informat ca peste 1 milion de americani au fost testati si ca SUA au inceput achizitionarea din strainatate de echipamente de protectie.

08:07 – Numarul deceselor in SUA a ajuns la 3.008, in timp ce bilantul imbolnavirilor a atins 163.429 (cel mai mare numar de cazuri confirmate la nivel mondial), conform datelor furnizate de universitatea Johns Hopkins.

07:55 – Pragul de 3.000 de morti in spitale (3.024) a fost depasit in Franta, unde in ultimele 24 de ore s-au inregistrat 418 decese, cea mai mare crestere de la o zi la alta de la inceputul epidemiei COVID-19, conform bilantului oficial dat publicitatii.

07:43 – Un barbat aflat in autoizolare s-a ranit singur si a ajuns la spitalul din Harsova (Constanta), unde a amenintat, a jignit si a scuipat cadrele medicale care interveneau pentru a-i salva viata.

07:38 – Romania are aproape la fel de multe cazuri de infectare cu coronavirus cat toti cei cinci vecini la un loc si mai multi morti decat in toate cele cinci state, adunat. De asemenea, orasul Suceava are mai multe cazuri decat tari cu zeci de morti. Iata statisticile.

07:26 – Infectiile cu coronavirus s-au raspandit atat de repede incat aproape toate tarile lumii au inregistrat cazuri. Exista insa si cateva exceptii, unde virusul nu a ajuns inca: 21 de tari din Africa si Asia, sau microstate din Oceanul Pacific.

Urmareste Ziare.com si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Ziare.com.



Citeste articolul complet pe www.ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *