Stiri

”Noi nu trebuia să ajungem aici”

2 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 08 Decembrie 2022, ora 16:53

116 citiri

Decizia Austriei de a se opune intrării României în Spațiul Schengen a iscat multe dezbateri publice și luări de poziție.

Fermierul arădean, Dimitrie Muscă, a decis să protesteze prin a sancționa Austria cu mijloacele pe care le-a găsit la îndemână.

Astfel că Muscă și-a închis conturile bancare la instituția financiară cu capital austriac (BCR – parte a Erste Group) și a decis să boicoteze și OMV Petrom.

„Sunt foarte supărat după ce am văzut încă de dimineață toate dezbaterile care au avut loc privind intrarea României în Schengen și a faptului că Austria este singura țară care nu vrea să ne dea votul. Clar am decis – și am dat drumul – de a închide conturile bancare de la cele două societăți, Combinatul Agroindustrial Curtici și Combinatul Agroindustrial Olari, de la banca cu capital austriac. De asemenea, am decis că nu vom mai lucra cu OMV Petrom deși am consum foarte mare de motorină la peste 7.000 de hectare de motorină și zeci de mii de porci.

Nu voi mai cumpăra nimic din ceea ce produce Austria! Fac un îndemn: trebuie să fim și buni români, buni patrioți. Noi nu trebuia să ajungem aici, dar asta este situația la ora actuala și este momentul să ne trezim”, a transmis Dimitrie Muscă, potrivit aradon.ro

Arădeanul nu este singurul om de afaceri din România care a decis să boicoteze firmele austriece după votul negativ privind aderării României la spațiul Schengen, dat de Austria.

Administratorul companiei Elit SRL Cugir, Voicu Vușcan, unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din România, susține că nu va mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac, dacă Austria se va opune aderării României la spațiul Schengen.

„Dacă se întâmplă ceea ce toată lumea prefigurează, după ziua de astăzi, nu îmi va fi dor de Viena, de ski în Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski. Am fost buni 30 de ani să plătim dobânzi băncilor austriece, să le dăm pe nimic petrol, gaze și păduri, să cheltuim la Parndorf și ski în Austria.

De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firma cu acționariat austriac. Poate această palmă, pe care o luăm azi, va reuși să ne trezească, și să nu mai fim acel popor de tâmpiți, despre care vorbea Petre Țuțea”, a transmis omul de afaceri din județul Alba.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *