Stiri

Polițist local, reținut după ce ar fi distrus mai multe afișe electorale ale PSD puse pe gardurile unor proprietăți. Primele date din anchetă

1 minute necesare pentru a citi articolul

Joi, 23 Mai 2024, ora 20:07

124 citiri

Un poliţist local a fost reţinut joi, 23 mai, după ce ar fi distrus mai multe afişe electorale ale PSD amplasate pe gardurile unor proprietăţi din comuna prahoveană Bălţeşti.

”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bălţeşti au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară în comuna Bălţeşti, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul nopţii de 1 mai a.c., persoanele bănuite ar fi distrus mai multe afişe, amplasate pe gardurile unor proprietăţi din comuna Bălţeşti”, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

În urma probatoriului administrat, faţă de o persoană a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana reţinută este un poliţist local, iar afişele distruse erau afişe electorale ale PSD.

Cercetările sunt continuate de poliţişti, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Quarterly Report - Editia 4



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.