Luni, 20 Mai 2024, ora 20:50
258 citiri
Enervați că își strică mașina din cauza unui drum plin de gropi, șoferii dintr-o localitate din Iași au scris mesaje direct pe asfalt, în semn de protest.
Este vorba despre localnicii nemulțumiți de starea drumului județean 249B, care leagă satele Osoi și Prisăcani. O parte din acest drum a rămas neasfaltată de peste doi ani și este plin de gropi.
Enervați, șoferii au scris mai multe mesaje de atenționare pe asfalt, precum „Nu atingeţi! Acest drum este al CJ Iaşi”, „Drum judeţean DJ 249B”, „Atenţie, gropi”, „Stop Gropi”, potrivit BZI.
FOTO BZI
Reacția autorităților
Primarul comunei Prisăcani, Ghiorghe Stanciu, a precizat că, potrivit legii, fiind un drum judeţean, primăria comunei nu are voie să intervină cu lucrări.
„Tot drumul este al Consiliului Judeţean Iaşi, DJ 249B. Ei au început să facă ceva, au decopertat şi de doi ani de zile ne omoară acolo cu praful şi cu gropile, să ne rupem maşinile. Tronsonul cu probleme are o lungime de aproximativ 900 de metri. Au lăsat acolo tot vraişte. Nu ştiu cine a scris, cu siguranţă, este un om care îşi rupe maşina pe acolo, cei de la transporturi, cineva. Dar este purul adevăr, acela este un drum judeţean care e lăsat în paragină de 2-3 ani de zile, l-au fărmat de tot, de ce nu merg mai departe lucrările întrebaţi-i pe cei de la Consiliul Judeţean. Am vrut să pun din fonduri proprii, dar nu am voie pentru că intru într-un dosar penal cât mine de mare şi nu vreau. Eu, ca primărie, nu am voie să investesc niciun leu acolo. Problema cea mai mare este că firmele care fac transportul comunal sunt revoltate, ei îşi rup maşinile acolo, mulţi îmi spun că vor să renunțe la contracte”, le-a declarat edilul reporterilor.
Ciprian Ciucan, directorul Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi, a transmis că nu au fost fonduri pentru finalizarea lucrărilor de pe DJ249B. Potrivit acestuia, situaţia privind modernizarea drumului DJ249B durează de un an şi jumătate, iar pe tronsonul dintre satele Osoi şi Prisăcani este posibil să se intervină în a doua jumătate a anului 2024.
”Am avut intervenții urgente pe partea de Vaslui, Neamţ, unde avem valori de trafic imense. Aici, de exemplu, se deserveşte Prisăcaniul, în partea cealaltă deserveau trei judeţe. De aceea am rezolvat urgent în partea cealaltă. El este prins în cadrul proiectului de lucrări de întreţinere şi reparaţii, dar undeva în partea a doua a anului, cumulat, este vorba de o porţiune de 900 de metri. Nu îl lăsăm aşa, se va face prioritizarea, se face în funcţie de nevoi şi urgenţe”, a declarat acesta.
Articol preluat de la: ziare.com