Stiri

Se termina gazul din contract, se inchide robinetul. 4500 de apartamente din Deva, fara apa calda, vara, in vremuri de pandemie

1 minute necesare pentru a citi articolul

Peste 4.500 de apartamente din Deva au ramas sambata fara apa calda, dupa ce termocentrala Mintia a fost oprita pentru ca s-a depasit consumul de gaz stabilit prin contractul cu Transgaz, instalatiile urmand sa fie repornite in noaptea de duminica spre luni.

„Am depasit consumul de gaz pe care il aveam in contractul cu Transgaz. Termocentrala a fost oprita (sambata dimineata – n.r.) insa, intre timp, am reusit sa rezolvam problema si instalatiile vor fi repornite luni dimineata, la ora 0,00”, a declarat, pentru AGERPRES, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Rosu.

El a dat asigurari ca termocentrala va fi oprita numai sambata si duminica, dupa care situatia va reveni la normal in ceea ce priveste furnizarea agentului termic pentru locuitorii municipiului Deva.

Pe de alta parte, presedintele Sindicatului „Solidaritatea Hunedoara”, Cristian Istoc, sustine ca oprirea termocentralei ar fi fost cauzata de faptul ca vechiul contract de aprovizionare cu gaz metan nu ar fi fost prelungit din pricina datoriilor de 16 milioane de lei pe care CEH le are catre Transgaz.

„Termocentrala Mintia a fost oprita, din nou, sambata, la ora 11,15. Transgaz a sistat furnizarea gazului metan. Datoria este de circa 16 milioane lei”, a comunicat liderul sindical.

Termocentrala Mintia a mai fost oprita si in urma cu o saptamana, timp de cinci zile, din cauza ca nu a mai avut carbune, situatia revenind la normal in cursul zilei de joi.


In municipiul Deva sunt peste 4.500 de apartamente care folosesc apa calda furnizata in sistem centralizat de termocentrala Mintia.

Termocentrala Mintia numara circa 700 de angajati si face parte din CEH alaturi de termocentrala Paroseni si minele de carbune Lupeni, Livezeni, Lonea si Vulcan.



Citeste articolul complet pe ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *