Tenis

ce jucătoare au ajuns în careul de ași la turneul din California

1 minute necesare pentru a citi articolul

Vineri, 15 Martie 2024, ora 10:37

41 citiri

Indian Wells: ce jucătoare au ajuns în careul de ași la turneul din California

Cori Gauff e în semifinale

Iga Swiatek şi Coco Gauff, jucătoare aflate pe podiumul clasamentului mondial al tenisului feminin, s-au calificat, joi, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.258.080 de dolari.

Poloneza Swiatek, liderul ierarhiei WTA, a beneficiat în sferturi de abandonul danezei Caroline Wozniacki, la scorul de 6-4, 1-0.

În semifinale, Swiatek o va înfrunta pe ucraineanca Marta Kostiuk (32 WTA), care a reuşit să treacă de o nouă reprezentantă a Rusiei, Anastasia Potapova (28 WTA), cu 6-0, 7-5, după ce în turul anterior o eliminase pe Anastasia Pavliucenkova.

Singura confruntare dintre Swiatek şi Kostiuk s-a încheiat cu victoria polonezei, cu 6-3, 6-4, în 2021, în turul al treilea la Roland Garros.

Cealaltă semifinală le va opune pe americanca Gauff, numărul trei mondial, şi pe grecoaica Maria Sakkari. Gauff, care miercuri a împlinit 20 ani, a învins-o în sferturi pe chinezoaica Yue Yuan, cu 6-4, 6-3, fiind prezentă pentru prima oară în penultimul act al turneului din California. Gauff a comis nu mai puţin de 17 duble greşeli în acest meci, dar a avut şi 7 aşi.

Maria Sakkari, numărul nouă mondial, a învins-o în sferturi pe americanca Emma Navarro, cu 5-7, 6-2, 6-4.

Sakkari are 4-3 în meciurile directe cu Gauff, căreia îi aparţin ultimele două victorii.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.