Sambata, 16 Septembrie 2023, ora 15:54
84 citiri
Cezar Creţu a adus României punctul de onoare în meciul cu Taiwanul, câştigat de asiatici cu 3-1, sâmbătă, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, la Tenis Club Idu din Mamaia.
Creţu l-a învins pe Tung-Lin Wu cu 6-4, 6-4, după o oră şi 45 de minute, într-o partidă fără miză.
Deşi a fost condus în ambele seturi, cu 2-0 în primul şi cu 3-1 în al doilea, Creţu, care a disputat primul său meci de simplu pentru echipa de Cupa Davis, a reuşit să revină de fiecare dată şi să câştige.
Vineri, în primul meci de simplu, Nicholas David Ionel a fost învins fără drept de apel de Chun-Hsin Tseng, cu 6-3, 6-0, iar Marius Copil a fost învins în al doilea de Yu Hsiou Hsu cu scorul 7-6 (7/5), 7-5.
Sâmbătă, în meciul de dublu, perechea Victor Cornea/Cezar Creţu a fost întrecută de cuplul Yu Hsiou Hsu/Tsung-Hao Huang cu 6-1, 6-4, asigurând victoria Taiwanului.
Căpitanul echipei României, Gabriel Trifu, i-a avut la dispoziţie pe următorii jucători pentru această întâlnire: Nicholas David Ionel (20 ani, locul 226 ATP la simplu, locul 432 ATP la dublu), Marius Copil (31 ani, locul 327 la simplu, 688 la dublu), Filip Cristian Jianu (22 ani, 356 la simplu, 559 la dublu), Cezar Creţu (22 ani, 384 la simplu, 702 la dublu), Victor Vlad Cornea (29 ani, 68 la dublu).
Căpitanul echipei Taiwanului, Hsiao-Yung Chang, i-a convocat pe următorii: Yu Hsiou Hsu (24 ani, 180 ATP la simplu, 232 ATP la dublu), Tung-Lin Wu (25 ani, 182 la simplu, 426 la dublu), Jason Jung (24 ani, 232 la simplu, 692 la dublu), Chun Hsin Tseng (22 ani, 326 la simplu, 1.127 la dublu), Tsung-Hao Huang (23 ani, 584 la simplu, 377 la dublu).
România şi Taiwanul nu s-au mai întâlnit până acum în Cupa Davis.
În februarie, în play-off-ul Grupei Mondiale I, România a învins Thailanda cu 3-2, în deplasare, iar Taiwanul a dispus de Mexic cu 3-1, tot în deplasare.
La începutul anului viitor, România va juca un play-off pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis.
Articol preluat de la: ziare.com