Viata sanatoasa

cum să previi și să gestionezi hemoroizii în mod eficient

3 minute necesare pentru a citi articolul

Advertorial

Luni, 11 Septembrie 2023, ora 17:49

118 citiri

Boala hemoroidală este o problemă frecvent întâlnită în cadrul populației generale, cu predispoziție pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani. Pentru a o gestiona eficient, este indicat să folosești tratamentul recomandat medicul curant, adoptând, în același timp, câteva măsuri care țin de stilul de viață. Descoperă mai jos cum să previi și să gestionezi hemoroizii în mod eficient.

Ce sunt hemoroizii?

Hemoroizii sunt vase de sânge din canalul anal și rect care se inflamează și se dilată. În funcție de gravitatea lor, hemoroizii pot varia în mărime, de la umflături mici, de mărimea unui bob de mazăre, până la unele mai mari și mai dureroase. În funcție de localizare, pot fi interni, care apar în rect, respectiv externi, ce se formează sub pielea din jurul anusului. În general, cei interni nu provoacă durere, dar pot sângera dacă sunt suprasolicitați în timpul defecării. Cei externi, în schimb, pot fi mai dureroși și pot provoca mâncărime, disconfort și sângerare.

Printre cele mai comune simptome hemoroizi se numără:

  • sângerarea rectală – sângele de un roșu aprins remarcat pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă, după defecare, este o manifestare comună
  • mâncărimea și disconfortul – mai comuna, în special, în cazul hemoroizilor externi
  • durerea și disconfortul – în special în timpul defecării sau dacă se stă așezat pe scaun pentru perioade lungi de timp
  • prolapsul – în cazuri mai severe, hemoroizii interni pot ieși din anus, provocând apariția unui nodul sau a unei umflături.

Care sunt cele mai comune cauze ale bolii hemoroidale?

Cea mai frecventă cauză este presiunea excesivă exercitată în timpul defecării, rezultat al tulburărilor intestinale, fie constipație, fie diaree sau ambele. Însă hemoroizii mai pot apărea și din cauza:

  • sarcinii – pe fondul presiunii crescute asupra venelor din zona pelviană și al modificărilor hormonale
  • obezității – pe fondul presiunii crescute asupra venelor rectale
  • stilului de viață sedentar – statul prelungit pe scaun poate duce la o circulație deficitară a sângelui în zona rectală
  • dietelor sărace în fibre – acestea pot duce la constipație, care poate contribui la efortul mai mare depus în timpul defecării.

Cum este diagnosticată boala hemoroidală?

Dacă ai remarcat unele dintre simptomele de mai sus, primul pas este să faci o programare la un medic specialist. Acesta poate efectua un examen fizic și analiza istoricului tău medical, în vederea stabilirii unui diagnostic corect. În unele cazuri, acesta poate să recomande teste suplimentare, cum ar fi sigmoidoscopia sau colonoscopia.

Care este cel mai eficient tratament pentru boala hemoroidală?

În primul rând, sunt recomandate modificări ale stilului de viață:

  • creșterea aportului de fibre, printr-o dietă bogată în fructe, legume și cereale integrale, care poate înmuia scaunele și reduce nevoia de efort în timpul defecării.
  • creșterea aportului de apă, pentru evitarea constipației
  • practicarea de activități fizice regulate, pentru stimularea circulației sangvine.

Tratamentele topice, precum creme, unguente și supozitoare hemoroizi, care conțin anestezice si antiinflamatoare, pot ameliora mâncărimile și disconfortul. În paralel, pentru atenuarea durerilor, pot fi administrate calmante eliberate fără prescripție medicală, ca acetaminofenul și ibuprofenul. Aplicarea unui gel de aloe vera pe zona afectată poate ajuta, de asemenea, la calmarea inflamației.

Băile de șezut sunt o metodă naturală comună de a gestiona crizele hemoroidale. Băile se fac cu apă caldă, timp de aproximativ 15 minute, de mai multe ori pe zi. Adăugarea de săruri Epsom în apa caldă poate ajuta la reducerea disconfortului și la promovarea vindecării.

În cazurile în care măsurile de mai sus sunt ineficiente, procedurile medicale de tipul ligaturării, scleroterapiei sau coagulării în infraroșu pot fi recomandate de medic pentru a micșora sau elimina hemoroizii.

Hemoroizii sunt o afecțiune care poate fi gestionată doar printr-o abordare holistică. O bună înțelegere a cauzelor și a opțiunilor de tratament, precum și adoptarea unor obiceiuri sănătoase legate de stilul de viață pot ajuta la prevenirea crizelor hemoroidale, precum și la atenuarea simptomelor. Dacă suspectezi că suferi de hemoroizi sau te confrunți cu simptome persistente, este important să consulți un specialist, pentru un diagnostic, recomandări și tratament adecvate.



Articol preluat de la: ziare.com

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.