Extinderea rețelelor sociale a făcut posibilă exprimarea rapidă, transmiterea de sfaturi, recomandări din orice domeniu. Astfel, pe TikTok, Instagram, Facebook, apar experți care vorbesc despre alimentele care ni se potrivesc. Uneori, primim „sfaturi” care sunt exact contrariul a ceea ce am vizionat prima dată.
Se instalează confuzia cu privire la ce e bine să punem pe masă, mai ales dacă suntem dornici să adoptăm un stil de viață sănătos.De aceea, ziare.com a cerut opinia medicilor, a nutriționiștilor avizați să spună ce putem alege din avalanșa de recomandări privind alimentația corectă. Medicul nutriționist Adela Tudor, membru al Asociației Dieticienilor din Europa, spune că, nicio dietă, niciun regim alimentar nu se ține „după auz” sau pentru că „e la modă”.
„Primul lucru pe care îl recomand este vizita la specialist, analize medicale, stil de viață. Apoi, decidem ce este de făcut, ce are corpul nevoie. Dacă cineva vă spune să mâncați fulgi de ovăz la micul dejun doar pentru că așa e la modă, eu trebuie să știu dacă omul acela are nevoie doar de fulgi de ovăz la micul dejun. Nu că ar fi greșită o astfel de variantă de mic dejun, însă, trebuie să știu ce cantitate de proteină este necesară în funcție de persoană”, a explicat medicul nutriționist Adela Tudor, pentru Ziare.com.
Nu e zahăr, dar e îndulcitor. Medic: „Tot zahăr e Important e să știi cât zahăr e permis”
În ceea ce privește zahărul, sunt tot mai multe avertizări cu privire la toxicitatea acestuia. Elena Țambrea, medic nutriționist consider că organismul are nevoie și de „dulce”, însă, în mod controlat. Astfel, nu este greșit să mănânci și o prăjitură, chiar la micul dejun.Important e să înțelegi cum se combină alimentele și să nu mănânci pe fond emoțional, spune sursa citată.
„Siropul de arțar, de agave sau ce se mai prezintă pe internet(…) este tot zahăr. Că nu e zahăr, dar e îndulcitor. Din punct de vedere chimic, e tot zahăr. Eu nu le spun pacienților mei să se abțină, doar în cazuri extreme. Dacă îți faci analizele de sânge, știi cât „dulce” ai voie sau dacă nu ai voie și cu ce îl poți înlocui. Apropo, eu recomand mierea în cantități reduse, are proprietăți miraculoase pentru sănătate”, explică medicul Aida Tudor.
Este sau nu „scump” să mănânci sănătos. Nutriționist. „Hai să vedem cât costă o salată și un ou versus cât costă un salam”
Întrucât stilul de viață sănătos este promovat și de persoane publice, „vedete”, unii români consideră că a mânca sănătos este și scump.
Despre această „controversă”, medicul nutriționist Daniela David, fitoterapeut, spune că este un mit care se „demontează” logic.
„În primul rând, hai să analizăm ce înseamnă să mâncăm sănătos și cât e de scump.
O salată nu costă mai mult de 3 lei, un ou are prețul de 1 leu, deci cu patru lei poți prepara o masa super sănătoasă: salata are fibre, oul are proteină. Cele două asigură sațietate și este combinația ideală pentru sănătate. Un baton de salam /kilogram de salam pornește de la minimum 10 lei. Deja, avem un număr la preț, nu o cifră așa cum am dat exemplul cu oul și salata.
Dar, hai să vedem ce conțin, de fapt, mezelurile: glutamat de sodiu (E621), acid erithorbic (E315), erithorbat de sodiu (E316), acetatil de sodiu (E262), polifosfat de sodiu (E452), caragean (E 407), nitrit si nitrat de sodiu (E250 si E251). Nu le-aș recomanda, decât ocazional, în cantități reduse. Copiilor sub trei ani nu le-aș da niciodată mezeluri. Sunt mult prea procesate, sunt alimente care provoacă inflamția, iar inflamația din corp este sursa tuturor bolilor, în opinia mea”, ne-a explicat medicul Daniela David.
Cu gluten sau fără gluten. Lapte vegetal sau de origine animală
În ceea ce privește alegerea lactatelor, nutriționiștii consultați de Ziare.com, menționați mai sus suțin că este vorba despre o alegere personală, în cele mai multe dintre cazuri.
„Este mai sănătos să nu crezi tot ce vezi. Dacă nu există intoleranță la lactoză și dacă organismul este ok cu lactate de origine animal, nu ai de ce să renunți la acestea, doar că a zis X nu știu unde. Eu le recomand, dar și pe acestea cu moderație. Diversitatea este „cheia” în alimentația sănătoasă”, a conchis medicul nutriționist Adela Tudor.
„Unul dintre cele mai mari mituri este că dieta fără gluten este mai sănătoasă pentru toată lumea. Realitatea este că, în afară de persoanele cu intoleranță la gluten sau boala celiacă, nu există dovezi solide care să susțină beneficiile unei diete fără gluten pentru persoanele sănătoase. Studiile publicate în reviste de prestigiu, cum ar fi PubMed și NCBI, au arătat că excluderea fără motive a glutenului poate duce la costuri financiare, implicații psihosociale negative si o lipsă de fibre și nutrienți esențiali. Pentru cei fără intoleranță, este mai important să se concentreze pe o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine de calitate și grăsimi sănătoase”, a precizat Alexandra Căpățînă, nutriționist, psihonutriționist și antrenor personal, pentru ziare.com.
Fals: Fructele se consumă doar pe stomacul gol. Apa în timpul mesei îngrașă
De asemenea, un alt mit, care a devenit „virulent” pe unele rețele sociale este despre fructe.
„Se consideră că trebuie să mâncăm fructe doar pe stomacul gol sau imediat după masă, altfel acestea vor fermenta în stomac și vor provoca probleme digestive. Nu există dovezi științifice care să susțină această afirmație. Fructele pot fi consumate în orice moment al zilei, în cadrul unei diete echilibrate.
Conform studiilor s-a constat că, consumul de fructe înainte de masă duce la un nivel sațietate mai mare decât daca le consumi după masă sau daca nu consumi fructe deloc in timpul zilei. Prin urmare, consumul de fructe înainte de masă suprimă apetitul și ar putea ajuta la reglarea greutății”, ne-a precizat nutriționistul Alexandra Căpățînă.
„Am mai văzut unele persoane care spun că fulgii de ovăz cu fructe nu sunt în regulă la micul dejun. Eu recomand, în special consumul de afine cu fulgi de ovăz. Reglează glicemia și asigură cantitatea necesară de fibre. Desigur, dacă folosim mult zahăr și facem un mega-desert din micul dejun nu va fi bine”, a menționat nutriționista Daniela David.
„Un alt mit este că trebuie să evităm să bem apă în timp ce mâncăm deoarece diluează sucurile digestive și încetinește digestia. În realitate, consumul moderat de apă în timpul meselor poate chiar să faciliteze digestia și să ajute la menținerea unei hidratări adecvate. Desigur, nu este recomandat să consumăm cantități mari de apă, deoarece aceasta poate dilua enzimele digestive, dar să bei puțină apă în timpul mesei nu va afecta în mod negativ digestia.
Articol preluat de la: ziare.com