Articole

Un primar PNL și patru viceprimari din județul Arad au trecut la PSD / ”Au ales să facă parte dintr-o echipă unită, unde nimeni nu este lăsat în urmă”

1 minute necesare pentru a citi articolul

Un primar și patru viceprimari din județul Arad au trecut la PSD, anunță social-democrații arădeni, într-un comunicat de presă, informează Newsar.ro.

„PSD Arad s-a întărit cu oameni cu foarte multa experiență în administrația publică locală, oameni integri, performanți, respectați in comunitățile lor, care au ales să se alăture unei echipe puternice, care pune mai presus de orice interese politice, buna administrare a comunităților arădene. Viceprimarii Luminița Toma, din Bârsa, Dorin Cătană, din Brazii, Ștefan Feher, din Șilindia, și primarul Daniel Blaj (n.r. PNL), din Gurahonț, au aderat la marea familie social-democrată arădeană. Au ales să facă parte dintr-o echipă unită, unde nimeni nu este lăsat în urmă”, se arată în comunicatul de presă.

„Fiecare dintre ei va aborda campania pentru alegerile locale, alături de toți ceilalți candidați ai PSD, cu proiecte și programe dedicate cetățenilor localităților lor, pentru că ei știu și pot să facă administrație modernă, eficientă, axată pe oameni și nevoile lor. Mai puțină politică și mai multă administrație de calitate pentru cetățeni!”, se mai arată în comunicat.



Articol preluat de la: www.g4media.ro

Primeste ultimele noutati pe mail

O colectie de articole selectate de echipa noastra. O data pe zi. Te poti dezabona oricand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *